Consultație la Spitalul Sanador
021.9699
Consultație la Spitalul Ares Monza
0725.009.966
Consultație la Spitalul M Care
0755.029.266
021.9699
0725.009.966
0755.029.266
Dr. Paleru Cristian oferă atât consultații medicale pentru efectuarea de intervenții chirurgicale în regim privat cât și public, cât și conform legislației în vigoare, consultații de second opinion referitoare la consultații și operații efectuate de alti colegi, astfel încât pacientul să fie pe deplin lămurit asupra situației sale medicale.
În cazuri deosebite sau la solicitarea pacientului, când se pune în discuție efectuarea unei operații în strainate, dr. Paleru Cristian facilitează, prin colaborările și contactele pe care le are cu medici de peste hotare, efectuarea celor mai potrivite intervenții și terapii medicale.
Activitatea medicului dr. Paleru Cristian și a echipei cu care acesta lucrează, reprezintă o referință în chirurgia toracica românească. Activitatea chirurgicala se desfășoară în regim privat cât și în regim de asigurări sociale medicale de stat. Dotările cu tehnica medicala sunt relativ similare în cele doua regimuri de plata: privat și public, diferind în mod substanțial în favoarea privatului când discutam despre curățenie, circuite sanitare și amabilitatea personalului, spitalele de stat fiind supra aglomerate și subfinantate cronic.
Medicul dr. Paleru Cristian vorbește limbile: engleza, franceza și germana. Dr. Cristian Paleru are meritul de a fi reintrodus mediastinoscopia cervicala în Romania, după 4 decenii când a mai fost practicata de dr. Liviu Hica. După însușirea metodei în RuhrlandKlinik Essen, acesta efectuează primele 3 mediastinoscopii în Romania în 1999, în prezent fiind practicata de mai mulți colegi chirurgi.
Mediastinoscopia este o metoda de investigație și diagnostic în bolile toraco-mediastinale foarte importanta în stabilea stadiului bolii, prevenind efectuarea de operații inutile și de mare amploare care să puna în pericol viață bolnavului, permițând medicului chirurg împreună cu membrii echipei oncologe și pneumologice să stabilească tratamentul cel mai adecvat pentru pacientul respectiv.
🌍 Experiența clinică
🏥 Portofoliu extins
❤ Dincolo de bisturiu Dr. Paleru este în primul rând OM: