Preabilitarea înaintea chirurgiei toracice: cum se pregătește pacientul pentru operație

Preabilitarea este pregătirea pacientului pentru operația toracică prin mișcare, exerciții respiratorii, nutriție și controlul factorilor de risc.

Recuperarea după o intervenție toracică nu începe în ziua în care pacientul se ridică prima dată din pat. Începe înainte de intrarea în sala de operație. Perioada dintre stabilirea indicației chirurgicale și efectuarea intervenției poate fi folosită pentru îmbunătățirea capacității respiratorii, a forței musculare, a nutriției și a controlului bolilor asociate.

Această pregătire activă poartă numele de preabilitare.

Preabilitarea nu înseamnă doar câteva exerciții de respirație și nici obligația pacientului de a ajunge într-o formă fizică perfectă. Este un program personalizat, stabilit în funcție de operația planificată, funcția pulmonară, toleranța la efort, starea nutrițională și riscurile individuale.

Scopul este ca pacientul să intre în operație cu o rezervă funcțională cât mai bună și să poată începe recuperarea postoperatorie mai repede și în mai multă siguranță.

Ce este preabilitarea?

Orice intervenție chirurgicală importantă reprezintă un stres pentru organism. După o rezecție pulmonară, pacientul trebuie să se adapteze la durere, anestezie, mobilizare redusă temporar și la funcționarea cu un volum pulmonar mai mic.

Preabilitarea urmărește creșterea capacității organismului de a face față acestui stres.

Programul poate combina:

  • exerciții fizice;
  • antrenarea musculaturii respiratorii;
  • tehnici de respirație și eliminare a secrețiilor;
  • renunțarea la fumat;
  • evaluare și sprijin nutrițional;
  • corectarea anemiei;
  • controlul bolilor pulmonare și cardiace;
  • pregătire psihologică;
  • informarea pacientului despre operație și recuperare.

Nu fiecare persoană are nevoie de toate aceste intervenții și nici de aceeași intensitate.

Preabilitarea nu este același lucru cu evaluarea preoperatorie

Cele două etape sunt strâns legate, dar au roluri diferite.

Evaluarea preoperatorie arată dacă pacientul poate suporta intervenția și estimează riscurile. Poate include spirometrie, măsurarea difuziunii pulmonare, analize, electrocardiogramă, consult cardiologic și teste de efort.

Preabilitarea folosește perioada disponibilă pentru a îmbunătăți factorii care pot fi modificați înaintea operației.

De exemplu, spirometria poate arăta că funcția pulmonară este la limită. Programul de preabilitare poate urmări creșterea toleranței la efort, optimizarea tratamentului bronhodilatator și învățarea tehnicilor de respirație care vor fi necesare după operație.

Cine poate beneficia?

Preabilitarea poate fi utilă pentru numeroși pacienți, dar devine cu atât mai importantă în cazul persoanelor care prezintă:

  • funcție pulmonară redusă;
  • toleranță scăzută la efort;
  • BPOC sau astm;
  • obezitate;
  • pierdere importantă în greutate;
  • masă musculară redusă;
  • anemie;
  • diabet;
  • boli cardiovasculare;
  • fragilitate;
  • sedentarism;
  • fumat activ;
  • vârstă înaintată;
  • intervenție pulmonară extinsă planificată;
  • tratamente oncologice efectuate înaintea operației.

Un pacient activ și fără boli asociate poate avea nevoie doar de recomandări clare și menținerea activității obișnuite. O persoană cu dificultăți respiratorii sau capacitate redusă de efort poate necesita un program supravegheat.

Recomandările ERAS Society și European Society of Thoracic Surgeons susțin luarea în considerare a preabilitării în special la pacienții cu funcție pulmonară sau capacitate de efort aflate la limită. Ghidul ERAS/ESTS pentru chirurgia pulmonară

Când trebuie începută?

Ideal, pregătirea începe imediat ce este stabilită strategia terapeutică și operația devine probabilă.

Uneori sunt disponibile câteva săptămâni. Alteori, mai ales în chirurgia oncologică, intervalul este mai scurt.

Chiar și programele desfășurate timp de una până la trei săptămâni pot fi utile dacă sunt bine structurate și adaptate pacientului. O metaanaliză publicată în 2025, care a inclus 11 studii randomizate și 1.250 de pacienți cu cancer pulmonar, a asociat reabilitarea pulmonară preoperatorie cu reducerea complicațiilor pulmonare și cu o calitate mai bună a vieții după intervenție. Autorii atrag însă atenția că programele studiate au fost diferite, iar durata și structura optimă nu sunt stabilite definitiv. Metaanaliza privind reabilitarea pulmonară preoperatorie

În cazul unui cancer pulmonar, operația nu trebuie amânată automat doar pentru atingerea unei durate prestabilite de preabilitare. Beneficiul pregătirii se pune în balanță cu riscul întârzierii tratamentului oncologic.

1. Mișcarea înaintea operației

Inactivitatea determinată de teamă, oboseală sau diagnosticul oncologic poate reduce rapid forța musculară. Pacientul poate ajunge astfel la operație într-o stare funcțională mai slabă decât în momentul diagnosticului.

Antrenamentul poate include:

  • mers;
  • bicicletă medicinală;
  • urcat controlat al treptelor;
  • exerciții pentru picioare și brațe;
  • exerciții cu benzi elastice sau greutăți mici;
  • alternarea perioadelor de efort cu pauze;
  • exerciții pentru echilibru și mobilitate.

Programul trebuie adaptat după evaluarea medicală și funcțională. Intensitatea potrivită pentru o persoană activă poate fi periculoasă pentru un pacient cu boală cardiacă, hipoxemie sau funcție pulmonară redusă.

Scopul nu este performanța sportivă, ci creșterea rezervei necesare pentru:

  • mobilizarea precoce după operație;
  • mersul pe coridor;
  • ridicarea din pat;
  • urcarea treptelor;
  • efectuarea exercițiilor respiratorii;
  • reluarea activităților obișnuite.

2. Exercițiile respiratorii

Exercițiile respiratorii nu măresc pur și simplu „dimensiunea plămânilor”. Ele pot îmbunătăți controlul respirației, mobilitatea toracelui și eficiența musculaturii implicate.

Programul poate include:

  • respirație diafragmatică;
  • inspirații lente și controlate;
  • expirație cu buzele strânse;
  • exerciții de expansiune toracică;
  • antrenarea musculaturii inspiratorii cu dispozitive speciale;
  • tehnici de tuse controlată.

Este util ca pacientul să învețe aceste tehnici înaintea operației, când nu are durere și se poate concentra mai ușor. După intervenție, ele vor fi reluate sub îndrumarea echipei.

Exercițiile trebuie demonstrate de un kinetoterapeut sau fizioterapeut. Efectuarea forțată ori folosirea nesupravegheată a unor dispozitive poate produce amețeală, oboseală excesivă sau tehnici incorecte.

3. Eliminarea secrețiilor

Pacienții cu BPOC, bronșiectazii, bronșită cronică sau infecții respiratorii pot avea secreții dificil de eliminat.

Acumularea lor după operație poate favoriza:

  • obstrucția bronhiilor;
  • atelectazia;
  • pneumonia;
  • necesitatea bronhoscopiei;
  • prelungirea spitalizării.

Înaintea intervenției pot fi recomandate:

  • hidratare adecvată;
  • tratament inhalator;
  • drenaj postural;
  • tehnici de tuse eficientă;
  • dispozitive pentru presiune expiratorie pozitivă;
  • tratamentul unei infecții active;
  • bronhoscopie, în anumite situații.

O operație electivă poate necesita reprogramare dacă pacientul dezvoltă febră, infecție respiratorie sau o agravare pulmonară. Decizia aparține echipei medicale.

4. Renunțarea la fumat

Oprirea fumatului este una dintre cele mai importante măsuri pe care pacientul le poate lua înaintea chirurgiei pulmonare.

Fumatul activ este asociat cu:

  • secreții mai abundente;
  • afectarea mecanismelor de curățare a bronhiilor;
  • vindecare mai lentă;
  • risc crescut de pneumonie;
  • complicații respiratorii;
  • probleme cardiovasculare.

Recomandările ERAS/ESTS indică oprirea fumatului, ideal, cu cel puțin patru săptămâni înaintea operației. Acest interval nu trebuie însă interpretat ca motiv pentru continuarea fumatului dacă operația este mai apropiată.

Renunțarea este utilă în orice moment, inclusiv atunci când mai sunt doar câteva zile până la intervenție.

Nu există dovezi solide că oprirea recentă a fumatului ar trebui evitată din cauza creșterii secrețiilor. Pacientul poate avea nevoie de consiliere, tratament medicamentos sau substituție nicotinică, stabilite împreună cu medicul.

Și vapatul trebuie discutat. Aerosolii inhalați pot irita căile respiratorii, iar utilizarea duală – țigări și dispozitive electronice – menține expunerea pulmonară.

5. Nutriția și masa musculară

Excesul ponderal nu exclude malnutriția. Un pacient poate avea o greutate mare, dar o masă musculară redusă și un aport insuficient de proteine.

Înaintea unei intervenții toracice trebuie evaluate:

  • scăderea involuntară în greutate;
  • apetitul;
  • masa musculară;
  • dificultățile de înghițire;
  • greața;
  • efectele chimioterapiei;
  • anemia și deficiențele nutriționale;
  • controlul diabetului.

Recomandările ERAS/ESTS susțin evaluarea nutrițională preoperatorie și oferirea unui sprijin activ pacienților cu risc de malnutriție.

Programul poate urmări:

  • aport suficient de energie;
  • distribuirea proteinelor pe parcursul zilei;
  • menținerea masei musculare;
  • corectarea deficiențelor;
  • controlul glicemiei;
  • evitarea deshidratării.

Nu este recomandată începerea unei diete restrictive sau a unui program rapid de slăbire înaintea operației fără supraveghere. De asemenea, suplimentele, vitaminele și produsele „naturale” trebuie comunicate medicului, deoarece unele pot influența coagularea sau pot interacționa cu tratamentul.

6. Depistarea și corectarea anemiei

Anemia reduce capacitatea sângelui de a transporta oxigenul și poate îngreuna adaptarea organismului la efortul chirurgical.

O hemoglobină scăzută nu trebuie tratată automat cu fier. Mai întâi trebuie stabilită cauza:

  • deficit de fier;
  • inflamație cronică;
  • sângerare;
  • deficit de vitamina B12 sau folat;
  • efectele tratamentului oncologic;
  • alte boli.

Ghidurile ERAS/ESTS recomandă identificarea, investigarea și corectarea anemiei înaintea unei intervenții elective, atunci când timpul și situația clinică permit.

7. Controlul bolilor asociate

Preabilitarea presupune și optimizarea afecțiunilor deja cunoscute.

Pot fi necesare:

  • ajustarea tratamentului pentru BPOC sau astm;
  • evaluarea unei infecții respiratorii;
  • controlul tensiunii arteriale;
  • evaluarea bolii coronariene sau a insuficienței cardiace;
  • reglarea glicemiei;
  • investigarea apneei de somn;
  • verificarea funcției renale;
  • tratarea refluxului și reducerea riscului de aspirație.

Medicamentele nu trebuie întrerupte sau modificate din proprie inițiativă. Acest lucru este important mai ales pentru anticoagulante, antiagregante, insulină și tratamentele pentru inimă sau diabet.

Echipa va comunica ce medicamente se continuă, care trebuie oprite temporar și când pot fi reluate.

8. Pregătirea psihologică și informarea

Teama de operație poate influența somnul, pofta de mâncare și disponibilitatea pacientului de a face mișcare.

Informarea corectă poate reduce anxietatea și îl ajută să participe activ la recuperare.

Înaintea intervenției, pacientul ar trebui să știe:

  • ce parte a plămânului va fi îndepărtată;
  • dacă operația va fi minim invazivă sau clasică;
  • de ce poate fi necesară schimbarea abordului;
  • cum va fi controlată durerea;
  • dacă va avea dren toracic;
  • când se va ridica din pat;
  • ce exerciții va efectua;
  • cum va tuși fără să evite respirațiile profunde;
  • care sunt etapele probabile ale externării.

Un pacient informat nu „se teme mai mult”. De regulă, înțelege mai bine ce i se întâmplă și poate colabora mai eficient.

Cum poate arăta un program de preabilitare?

Nu există o schemă universală. Un program poate include, în funcție de pacient:

  • evaluare inițială a toleranței la efort;
  • mișcare aerobă în majoritatea zilelor;
  • exerciții de forță de câteva ori pe săptămână;
  • exerciții respiratorii zilnice;
  • antrenarea musculaturii inspiratorii;
  • tehnici de eliminare a secrețiilor;
  • consiliere pentru renunțarea la fumat;
  • evaluare nutrițională;
  • educație privind operația;
  • reevaluarea capacității funcționale.

Unele persoane se pot pregăti acasă după ce au primit instrucțiuni clare. Pacienții cu risc crescut pot avea nevoie de supraveghere într-un serviciu de recuperare sau reabilitare pulmonară.

Semne precum durerea toracică, amețeala, palpitațiile, lipsa severă de aer sau scăderea saturației impun oprirea exercițiului și evaluarea medicală.

Ce nu trebuie făcut înaintea operației?

În dorința de a se pregăti rapid, pacientul poate ajunge să facă schimbări care îi reduc rezerva în loc să o îmbunătățească.

Trebuie evitate:

  • antrenamentele intense începute fără evaluare;
  • exercițiile continuate în ciuda durerii sau amețelii;
  • dietele drastice;
  • postul prelungit din proprie inițiativă;
  • suplimentele neverificate;
  • întreruperea anticoagulantelor fără recomandare;
  • oprirea medicației inhalatorii;
  • ascunderea fumatului sau a consumului de alcool;
  • ignorarea febrei și a simptomelor respiratorii;
  • amânarea unei operații oncologice fără decizia echipei.

În privința alimentelor și lichidelor din ziua operației trebuie urmate exact instrucțiunile primite de la anestezist și spital. Pacientul nu trebuie să prelungească singur perioada de post.

Operația minim invazivă mai necesită preabilitare? Da.

Chirurgia VATS și chirurgia robotică pot reduce trauma operatorie, durerea și durata recuperării în cazurile potrivite. Ele nu elimină însă complet efectele anesteziei, riscul complicațiilor pulmonare sau pierderea temporară de forță.

Chiar și după o operație minim invazivă, pacientul trebuie să:

  • respire profund;
  • elimine secrețiile;
  • se ridice din pat;
  • meargă;
  • se alimenteze;
  • participe activ la recuperare.

Preabilitarea și abordul minim invaziv sunt elemente complementare ale unui plan perioperator, nu alternative.

Pregătirea continuă după operație

Tehnicile învățate înaintea intervenției sunt folosite imediat după aceasta.

Pacientul va relua, după indicația echipei:

  • exercițiile respiratorii;
  • tusea controlată;
  • mobilizarea;
  • mersul;
  • alimentația adecvată;
  • exercițiile pentru menținerea forței.

Pentru etapele următoare, citește și articolul despre recuperarea după lobectomie și segmentectomie.

Rolul Dr. Cristian Paleru și al echipei multidisciplinare

Pregătirea pentru chirurgia toracică nu este responsabilitatea unui singur medic.

În funcție de caz, echipa poate include:

  • chirurg toracic;
  • pneumolog;
  • oncolog;
  • cardiolog;
  • medic anestezist;
  • kinetoterapeut;
  • specialist în nutriție;
  • medic diabetolog;
  • medic de recuperare;
  • psiholog.

Dr. Cristian Paleru analizează tipul și amploarea intervenției, funcția pulmonară, imaginile, bolile asociate și riscurile individuale. Împreună cu specialiștii implicați poate stabili ce elemente trebuie optimizate înaintea operației și cât timp poate fi alocat pregătirii fără a întârzia nejustificat tratamentul.

Pentru un pacient poate fi prioritară renunțarea la fumat și kinetoterapia respiratorie. Pentru altul pot conta mai mult corectarea anemiei, îmbunătățirea nutriției sau evaluarea cardiacă. Experiența chirurgului și colaborarea multidisciplinară permit transformarea unei liste generale de recomandări într-un plan adaptat intervenției și pacientului.

Poți afla mai multe despre Dr. Cristian Paleru și despre serviciile de chirurgie toracică.

Pregătirea înainte de operație face parte din tratament

Preabilitarea nu garantează absența complicațiilor și nu poate transforma orice pacient într-un candidat pentru orice tip de intervenție.

Poate însă îmbunătăți factorii care pot fi modificați:

  • capacitatea de efort;
  • forța musculară;
  • controlul respirației;
  • eliminarea secrețiilor;
  • starea nutrițională;
  • controlul bolilor asociate;
  • înțelegerea etapelor de recuperare.

Operația este un moment important, dar rezultatul ei este influențat și de ceea ce se întâmplă înainte și după sala de operație.

Acest articol are caracter informativ și nu înlocuiește evaluarea medicală și programul individual de pregătire.