Empiemul pleural este o complicație severă a pneumoniei la copii. Află cum se tratează și dacă plămânii rămân afectați pe termen lung.
Atunci când un copil face o pneumonie severă și apare puroi în jurul plămânului, diagnosticul de empiem pleural îi poate speria foarte mult pe părinți.
Pe lângă îngrijorarea imediată, apare aproape inevitabil întrebarea:
„Plămânul copilului va rămâne afectat? Va putea respira normal și va mai putea face sport când va crește?”
Datele disponibile sunt, în general, liniștitoare. Copiii au o capacitate remarcabilă de recuperare, iar după tratarea corectă a infecției, funcția pulmonară poate reveni la valori normale.
Un studiu publicat în 2026 în BMJ Open Respiratory Research a analizat în detaliu funcția cardiopulmonară a copiilor tratați pentru empiem. Rezultatele confirmă evoluția favorabilă pe termen lung, dar arată și câteva diferențe foarte discrete, vizibile numai prin teste respiratorii avansate.
Ce este empiemul pleural?
Plămânii sunt acoperiți de o membrană subțire numită pleură. Între cele două foițe pleurale există în mod normal o cantitate foarte mică de lichid, care permite alunecarea plămânului în timpul respirației.
În unele pneumonii, inflamația se poate extinde către spațiul pleural și poate determina acumularea de lichid. Acesta se numește revărsat pleural parapneumonic.
Nu orice lichid apărut lângă plămân este automat puroi și nu orice revărsat necesită drenaj. Evoluția poate trece însă prin mai multe etape:
- apare un lichid inflamator relativ fluid;
- lichidul se poate infecta;
- se formează depozite de fibrină și compartimente separate;
- lichidul devine gros și purulent;
- plămânul poate fi comprimat și nu se mai poate destinde normal.
Atunci când în spațiul pleural se acumulează puroi, vorbim despre empiem pleural.
Cum poate fi recunoscută o pneumonie complicată?
Empiemul poate apărea în evoluția unei pneumonii bacteriene, uneori chiar dacă a fost început un tratament antibiotic.
Semnele care pot ridica suspiciunea unei complicații pleurale includ:
- febră care persistă;
- lipsa ameliorării după începerea tratamentului;
- dificultăți de respirație;
- respirație rapidă;
- durere toracică sau abdominală;
- tuse persistentă;
- refuzul alimentelor și al lichidelor;
- somnolență sau stare generală alterată;
- asimetria mișcărilor toracelui;
- scăderea zgomotelor respiratorii pe partea afectată.
Dificultatea severă de a respira, colorația albăstruie a buzelor, somnolența neobișnuită sau degradarea rapidă a stării copilului reprezintă urgențe medicale.
Cum se stabilește diagnosticul?
Evaluarea începe cu examinarea copilului și cu investigațiile necesare pentru confirmarea pneumoniei și identificarea lichidului pleural.
Ecografia toracică
Ecografia poate arăta:
- cantitatea de lichid;
- dacă acesta este liber sau împărțit în compartimente;
- existența depozitelor de fibrină;
- locul potrivit pentru introducerea unui dren.
Este o investigație foarte utilă la copii deoarece nu utilizează radiații și poate fi repetată.
Radiografia pulmonară
Radiografia poate evidenția pneumonia, lichidul pleural și gradul în care plămânul este comprimat.
CT-ul toracic
CT-ul nu este necesar automat în fiecare caz. Poate fi recomandat dacă diagnosticul nu este clar, evoluția este neobișnuită, există suspiciunea unor complicații sau trebuie planificată o intervenție.
Analize și culturi
Analizele de sânge ajută la evaluarea inflamației și a stării generale. Culturile din sânge sau din lichidul pleural pot identifica microorganismul responsabil, dar uneori rămân negative, mai ales dacă antibioticul a fost administrat înaintea recoltării.
Cum se tratează empiemul pleural la copii?
Tratamentul depinde de starea copilului, cantitatea și caracteristicile lichidului, prezența compartimentelor pleurale și răspunsul la antibiotice. Antibioticele sunt esențiale, dar într-un empiem organizat pot să nu fie suficiente. Puroiul și depozitele de fibrină pot împiedica medicamentul să controleze complet infecția, iar plămânul poate rămâne comprimat.
În această situație este necesară evacuarea colecției pleurale.
Principalele opțiuni sunt:
- drenajul pleural asociat cu fibrinoliză;
- chirurgia toracoscopică video-asistată – VATS.
Aceste metode nu trebuie prezentate ca adversare. Fiecare are un loc în tratament, iar alegerea depinde de particularitățile cazului.
Drenajul pleural cu fibrinoliză
Medicul introduce în spațiul pleural un tub subțire, prin care lichidul infectat poate fi evacuat.
Prin dren poate fi administrat un medicament fibrinolitic. Rolul său este să desfacă depozitele de fibrină și compartimentele care împiedică evacuarea puroiului.
Avantajele acestei metode pot include:
- caracterul mai puțin invaziv;
- evitarea unei intervenții chirurgicale propriu-zise;
- posibilitatea efectuării fără anestezia generală necesară unei operații;
- eficiență bună în numeroase cazuri.
Drenajul trebuie poziționat corect și monitorizat. Dacă lichidul nu se evacuează, infecția persistă sau plămânul nu se reexpansionează, poate fi necesară o altă intervenție.
Ce presupune operația toracoscopică VATS?
VATS este o intervenție realizată prin incizii mici, cu ajutorul unei camere video și al instrumentelor introduse în torace.
În timpul operației, chirurgul poate:
- evacua puroiul;
- desface compartimentele formate în pleură;
- îndepărta depozitele de fibrină;
- elibera plămânul prins într-o membrană inflamatorie;
- permite reexpansionarea acestuia.
Procedura de îndepărtare a membranei care împiedică plămânul să se destindă este numită decorticare pleurală.
VATS poate fi indicată mai ales atunci când:
- există compartimente pleurale extinse;
- colecția este foarte organizată;
- drenajul și fibrinoliza nu controlează infecția;
- plămânul rămâne blocat;
- starea copilului nu se ameliorează;
- apar alte complicații care necesită tratament chirurgical.
Care metodă este mai bună?
Nu există o singură soluție potrivită pentru toți copiii.
Ghidul IDSA/PIDS actualizat în 2026 sugerează ca, în majoritatea cazurilor în care este necesară evacuarea lichidului pleural, prima opțiune să fie drenajul asociat cu fibrinoliză. Recomandarea este însă condiționată și bazată pe dovezi cu un grad foarte scăzut de certitudine.
Studiile comparative au arătat rezultate generale asemănătoare între drenajul cu fibrinoliză și VATS. Drenajul este mai puțin invaziv și mai puțin costisitor, în timp ce VATS poate fi necesară în formele cu compartimentare extinsă sau atunci când tratamentul inițial nu reușește. Contează și experiența echipei și resursele centrului medical. Ghidul IDSA/PIDS 2026 privind tratamentul empiemului pediatric
Prin urmare, recomandarea drenajului ca primă metodă în majoritatea cazurilor nu înseamnă că VATS este un tratament greșit sau că trebuie amânată atunci când există o indicație chirurgicală clară.
Rămâne plămânul copilului afectat pe termen lung?
Aceasta este întrebarea centrală pentru părinți.
Studiul publicat în 2026 a comparat:
- 51 de copii tratați prin drenaj și fibrinoliză;
- 28 de copii tratați prin VATS;
- 24 de copii sănătoși, utilizați ca grup de control.
Copiii au fost evaluați la distanță de episodul de empiem, folosind nu numai spirometria obișnuită, ci și teste mult mai sensibile:
- măsurarea volumelor pulmonare;
- testul de eliminare a gazelor prin respirații repetate;
- oscilometrie;
- testare cardiopulmonară la efort.
Vestea bună: spirometria a fost normală
Spirometria a avut rezultate normale în ambele grupuri de copii tratați pentru empiem. Și testul care evaluează uniformitatea ventilației în plămâni a fost normal.
Aceste rezultate susțin ideea că, după vindecare, majoritatea copiilor pot recupera foarte bine funcția respiratorie de bază.
Efortul fizic a fost bine tolerat
Evaluarea cardiopulmonară a arătat rezultate generale liniștitoare. Datele nu indică o limitare clinică majoră care să împiedice automat copilul să ducă o viață activă sau să facă sport.
Revenirea la efort trebuie totuși realizată progresiv și adaptată stării fiecărui copil, conform recomandării medicului care urmărește recuperarea.
Testele foarte sensibile au identificat diferențe discrete
Oscilometria, care poate identifica modificări ce nu apar la spirometria obișnuită, a evidențiat o afectare discretă a mecanicii respiratorii în ambele grupuri comparativ cu participanții sănătoși. Diferența a fost mai pronunțată în grupul tratat prin VATS.
În timpul testării la efort, copiii din grupul VATS au prezentat și o strategie ventilatorie ușor diferită.
Aceste modificări au fost subclinice: au fost detectate prin investigații de mare sensibilitate, fără să se traducă printr-o afectare importantă la testele respiratorii obișnuite.
Studiul privind funcția cardiopulmonară pe termen lung după empiemul pediatric
Deci operația VATS afectează plămânul?
Nu se poate trage această concluzie. Studiul a fost comparativ, dar nu randomizat pentru evaluarea rezultatelor pe termen lung. Copiii au fost tratați în două spitale din aceeași rețea: într-un centru era utilizată fibrinoliza, iar în celălalt VATS.
Este posibil ca diferențele observate să fie influențate de:
- severitatea inițială a bolii;
- gradul de organizare a empiemului;
- particularitățile fiecărui copil;
- intervenția asupra pleurei;
- alți factori care nu au putut fi controlați complet.
Studiul nu demonstrează că VATS provoacă o afectare clinică semnificativă și nici că operația trebuie evitată atunci când este necesară.
Interpretarea corectă este următoarea: ambele metode au fost asociate cu rezultate generale foarte bune, iar testele ultrasensibile au identificat diferențe discrete care trebuie studiate în continuare.
În cazul unui empiem extins sau care nu răspunde la drenaj, riscul amânării unei intervenții necesare poate fi mai important decât posibilitatea unor modificări funcționale subclinice.
Poate copilul să facă sport după vindecare?
În cele mai multe cazuri, da. Rezultatele studiului sunt compatibile cu o recuperare respiratorie foarte bună și cu posibilitatea unei vieți active.
Momentul reluării sportului depinde însă de:
- vârsta copilului;
- severitatea pneumoniei;
- metoda de tratament;
- durata spitalizării;
- recuperarea forței musculare;
- existența simptomelor respiratorii;
- rezultatul controlului medical.
Activitatea fizică trebuie reluată treptat. Dacă apar lipsă de aer disproporționată, durere toracică, oboseală neobișnuită, tuse persistentă sau scăderea toleranței la efort, copilul trebuie reevaluat.
Ce urmărire este necesară după externare?
Monitorizarea este stabilită în funcție de gravitatea episodului și de evoluția copilului.
Controlul poate include:
- examen clinic;
- evaluarea respirației și a toleranței la efort;
- urmărirea febrei și a tusei;
- radiografie de control, dacă este indicată;
- spirometrie la copiii care pot efectua corect testul;
- investigații suplimentare dacă simptomele persistă.
Imaginile pulmonare se pot normaliza mai lent decât starea clinică. Din acest motiv, o modificare reziduală observată la scurt timp după externare nu înseamnă automat că plămânul va rămâne afectat permanent. CT-ul nu trebuie repetat de rutină dacă evoluția este bună, deoarece implică o doză de radiație. Este rezervat situațiilor în care simptomele persistă, radiografia nu evoluează conform așteptărilor sau există suspiciunea unei complicații.
Tratamentul corect presupune o echipă multidisciplinară
Empiemul pleural la copil poate necesita colaborarea dintre:
- pediatru;
- pneumolog pediatru;
- medic infecționist;
- radiolog;
- specialist în terapie intensivă;
- chirurg cu experiență în patologia toracică;
- medic anestezist;
- kinetoterapeut.
Echipa stabilește dacă antibioticul este suficient, dacă lichidul trebuie evacuat, ce metodă este potrivită și când trebuie schimbată strategia dacă evoluția nu este favorabilă. În situațiile în care este necesară o evaluare chirurgicală, experiența în patologia pleurală și în intervențiile toracoscopice este importantă pentru alegerea momentului și a tehnicii potrivite.
Dr. Cristian Paleru, prin experiența sa în chirurgia toracică și în abordurile video-asistate, poate contribui la evaluarea componentei chirurgicale a cazului, în cadrul unei echipe care include specialiștii pediatri necesari. Recomandarea nu se bazează pe preferința pentru o anumită procedură, ci pe stadiul empiemului, răspunsul la tratamentul inițial și siguranța copilului.
Poți afla mai multe despre Dr. Cristian Paleru și despre procedurile de chirurgie toracică.
Ce trebuie să rețină părinții?
Empiemul pleural este o complicație serioasă a pneumoniei și necesită tratament în spital. Cu toate acestea, prognosticul pe termen lung este, în general, foarte bun.
După tratarea corectă:
- spirometria poate reveni la valori normale;
- plămânul se poate reexpansiona;
- copilul își poate recupera toleranța la efort;
- activitatea fizică poate fi reluată progresiv;
- modificările detectate prin teste ultrasensibile nu înseamnă automat simptome sau limitări în viața obișnuită.
Cea mai bună metodă nu este neapărat cea mai simplă sau cea mai complexă, ci aceea care controlează infecția și permite plămânului să se destindă în siguranță, la momentul potrivit.
Acest articol are caracter informativ și nu înlocuiește evaluarea copilului de către echipa medicală.